agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3166 .



stradivarius
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2008-07-18  | [This text should be read in romana]    | 



draga mea

aici e totul curat și asta numai prin grija mea
noaptea spăl străzile cu sîngele meu miroase frumos
a castane și soc
dimineața spăl morții mie nu mi-e scîrbă de morți
am văzut mulți care se tem ei nu te înșeală niciodată
spăl copii cu hidrocefalee apăs ușor pe capul lor moale și degetele îmi intră
în creier le spun cum să nu se gîndească la lucrurile pe care nu le vor vedea
fac liste cu cei care mă urăsc stau în gară și notez pe toți cei care pleacă
lista mea crește dar nu-i problemă pielea mea se întinde pe kilometri întregi


cel mai plăcut lucru e să ai o geantă de reporter
azi am în ea un copil carbonizat pentru că a făcut un pariu
spunea că firele de curent nu-ți fac rău pentru că ele nu fac rău
păsărilor și oricine nu face rău păsărilor o să ajungă în rai
mai am un dulgher cu o piele de crocodil
și un soare

aici e totul curat și asta pentru că sunt singurul care văd noaptea
prin oameni
să-ți mai spun că-mi lipsești și că lipsa asta e ca un sicriu de stilcă din care poți vedea
tot ce se întîmplă dar nu poți face nimic
mai ales cînd îți vin în cap fragmente din altă viață
ca de exemplu peștele afumat pe care îl puneam în salată


în rest
nu mai știu dacă mai trăiește ioana m-a rugat
să am grijă de textele ei să scot o carte de dragul maiei
am slabit mult făcînd ocolul pămîntului într-o singură clipire
toate dramele altora mă consumă
mi-a trecut prin cap să mă duc în satul unde trăiește taică-miu
să-l întreb dacă mai vrea portocalele pe care nu i le-am dat de crăciunul în care
l-am văzut la psihiatrie

am rîs cumplit cînd mi-ai zis că faci terapia copacului
adică îți repeți în fiecare sînt un copac și asta face bine la creier
sînt și eu pe un fel de terapie se cheamă terapia lipsei de viață
îmi repet nu mă doare nimic
și totuși mă doare

n-aș putea să-ți spun exact ce
poate locul unde au fost mîinile
poate locul unde au fost plămînii
am ajuns să scriu despre morți ca și cum aș lucra la o fabrică de oase
scriu ca nebunul în fiecare zi seara mă spăl îndelung și ei nu vor
nici de-a naibii să stea în pămînt ca scaieții se agață de pielea mea
și strigă să scrii frumos bă despre noi
să scrii frumos

oricum aici e totul curat și asta numai prin grija mea
spăl picioarele cristului și-l șterg cu părul meu
spăl parbrizele și-mi doresc o șosea pe care să merg la infinit
spăl carnea viilor și le povestesc ce moarte mai trece azi
draga mea la sfîrșitul zilei îmi doresc doar un ac
pe care să mi-l înfig în inimă doar că să am impresia
că cineva sau ceva
e în mine

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!