Încă din tinerețe
mintea îmi era sufocată de întrebări.
Atunci,
încercam să citesc in viitor,
căutam să deschid poarta Iubirii,
ca odată ajuns la ea
să dezleg marea taină a vieții.

Îmbătat de parfumul ei ispititor
m-am trezit strigând pe la porți străine,
unde mi-au răspuns grăbite:
Neliniștea, Gelozia, Ura,
Spaima, Nenorocirea și altele.

Nu am bătut încă la poarta Morții,
deși am fost tentat de mulțimea
care intră plângând,
scrâșnind din dinți,
dar care nu mai vrea să se întoarcă.

Nu am curaj!
Mă întorc la viață,
confuz poarta Speranței o deschid,
în urma mea trag repede zăvorul,
tristeții ușa-n nas să îi închid.