Mă aplec la nimicuri și pierd importanța,

Plâng efemerul și ascult ignoranța,

Caut eternul și-l schimb pe nimic,

Cad mai mereu și cu greu mă ridic.



Câștig totuși încă de pot să mai sper,

Caldă lumină și adânci mângâieri,

Dar chiar de știu că importantă nu are,

Această vremelnicie trecută mă doare,



Și chiar dacă aripi întind către cer

Și știu că aici toate umbrele pier,

Șuvoaie de lacrimi îmi urcă prin vene

Și plâng Doamne,plâng, cu gânduri perene.



Cu dorul de tine și lacrima mamă,

Ființă-mi în șoaptă ,Te roagă, Te cheamă,

Te rog Tată bun,din toate atâta să-mi dai ,

Să încolțesc în iarbă și să-nfloresc în mai.