Ne strîngem acolo ca un stol de păsări
ce-și caută refugiu de la furtună.
Era parcă o altă viață
pe atunci când nici cu mâna întinsă nu atingeam strugurii
de deasupra ogrăzii.
Acum după ploaie
dacă uiți să pleci capul așa cum samuraii se salută
când treci sub zona umbroasă
riști să faci un duș rece
în urma ciocnirii cu acei struguri verzi.

Ne ascundeam în acea cameră mică, umbroasă și liniștită
ca de niște teroriști în timpul războiului
acolo s-au născut toate poveștile cu picovaia dama
și istoriile mai amuzante.
Acolo a rămas cuptorul mare
și pașii unei pisici blocate înăuntru.

O cameră părăsită acum,
fără fotografii și cărți,
fără de noi mici și speriați
mirosind fericirea reală.