Compromisul disperării
priveșe fereastra târziu.
Înalță orele clepsidrei
prin crengile trupului meu.
La poarta gândirii
bat mâinile părului alb.
Haotic golul din mine:
amână dorințe
când semnul clepsidrei
pe chipu-mi adânc s-a lăsat.

Eram eu?! Ce ciudat!
Universul naivului suflet,
bătăile ceasului din sange,
cu vis de copil retardat.