am pornit în călătoria noastră
de nuntă
întâlnind albii goale de râu
și am plâns umplându-le cu versuri
și păsări de apă rupte din zbor
cu leo butnaru atârnându-și
deasupra-mi
cămașa trupului de carne
fluturând pe cruce
înstelare de batistă albă încremenind în
semn
neînchegat...

mașina în care călătorim
la capătul nostru de drum
smulge frunze moarte și strigăte
și cântec amputat de sunet
smulge din noi
în bocet de nuntă se întrupează acest
urlet alb
când noi din noi călătorim
înnegurați ca o pânză de corabie
tristan și isolda
întorcându-ne pe mare
cu propriile trupuri în brațe
sângerând
dezlipite de pe cânt

...! și pe sticla ochiului de geam
Doamne, cu îngeri pictam!