Arată-mi mâinile, preriile alergate de căruțe;
caii sticloși ca marea își vâră tendoanele în pământ
- o prea scurtă poveste se scrie la malul cu nuci
bătrâni.
Găsește-mă, totul se vinde din noi. Sufletul se ține
strâns de piele, o mănușă de culoarea serii. Încolo,
sânii mamei dau lapte din nou, masca de pământ
pusă-n gard lucește uscată; timpul e spectacolul ei,
drumurile săpate în ea sunt locurile noastre

- arată-mi mai o dată mâinile să le țin minte linie
cu cerc vis cu veghe ploaie cu pâlnie, sâmburele putrezit
de care se scapă sub nucii uriași.
Casa am dat-o pentru moaștele de praf ale Melei
- o brută micuță rotitoare, un vultur deschis de sus
până jos. O prea scurtă poveste, malul ei plutitor,
un soare ce se cască palid peste lume
- every toy casa pe care am scăpat-o de furtună
când ți-am strâns fumul din nări, motorul zdrobit de
gravitație.