am fost sa văd cum se omoară oamenii,
cu pastile și glaciare cuvinte.
am fost să văd cum se însingurează oamenii,
cu moarte și presupuse boli.
am fost sa te văd pe tine,
am fost să mă văd,
am fost.
cineva stătea într-o cameră întunecată și citea ziarul,
tu ai râs.
am fost să te văd pe tine,
și tu ai râs.
ai râs pentru asistentele cu capot vișiniu,
dar totuși ai râs,
ai râs pentru mama ta,
ai râs pentru mine.
și eu am fost să văd oameni murind
de atâtea pastile și zâmbete de metal.
nu avem voie,
nu ai voie,
nu am voie,
să părăsesc perimetrul bine stabilit
între pastile și parc,
între parc și obsesie.
de ce țipi?
de ce țip?
de ce ne deprimăm țipând eșantioane de viață?
de ce?
"ai fost singur pe dracu"
vocea rațiunii mă imobilizează în plâns.
unde să fi fost singur?
acolo unde oamenii mor?
acolo unde pastilele sunt crezul glaciarelor întâmplări?
da,
am fost singur,
și am văzut oameni cum mor,
cum mor singuri,
cum mor.