I. Stai să mă prezint

Sunt...sunt pierdut nu mă căuta
dar orice ai face te rog nu mă lăsă.
Sunt doar un gând, un mic amănunt.
Ajung aici cand tu ai păr cărunt.

Adesea mă prezint oricui si cine-ntreabă
Eu sunt acel gând ce-ți face viata neagră.
Eu sunt mai rău ca frica si-ndoiala
Eu ajut pe acei ce au simtit oboseala.

Acei ce nu mă stiu, mă stiu ei foarte bine,
ei se prefac adesea dar vin iarăsi la mine.
Eu ii astept cu drag, cine nu ar vrea sa vie,
s-o ia pe scurtătură, un înger ca sa fie.

Sunt ignoranți oamenii. Oamenii sunt toți,
Aleargă de timp de parcă ar fi hoți.
Ei nu stiu că e scris, că timpul este ăsta
că nu poate feri pericolul, năpasta.

Eu sunt acel gând care anunță trenul
care-ți prezint un timp si îți arăt peronul.

Eu nu decid cine a fost rău si cine bine
Adevărul este ca nu-mi pasă de tine.
Eu doar vă plimb cu trenul. Cu acest tren al vieții,
nu-mi cereți ore mie căci vorbiți cu pereții.

Eu sunt un simplu gând dar nu sunt al voi gând
Eu sunt doar gândul acela ce va baga in mormânt.

II De ce mă plâng?

Sunt unii ce sar inainte de a lor vreme,
îsi tai ei singur firul fără ca să mă cheme.
E enervant sa astepți o clipă de a-lor viată
si dintr-o dat' sa vezi ca ei ți-au luat-o-n față.

Astept eternități si multe ore după
Insa ei decid contractul să si-l rupă.
Oare ei nu stiu ca ceea ce ei fac
mă lasă fară slujbă cand ascultă de un drac.

Eu vreau sa îi iau cu mine, si îi plimb prin lumea-ntreagă
dar acesti mici fapturi sunt aceea verigă slabă.
Si îi simt cum gandirea lor devine tot mai neagră
iar a mea culoare-n comparație e albă.

Si mai sunt si aceia ce sufletul si-l vând
pentru o oră in plus si timp de încă-un gând.
Iubesc ei viata oare? Aceste speci bizare?
Care cauta găuri prin ale mele buzunare.

Ei cred că dacă fac un simplu pact de sânge
nu are sa îi vadă a mea măreată umbre.
Si când are să îi prind, ei are să se plânge
că toata viața lor e neagră si sunt sumbre.

III Speranțe

Mai sunt unii care îmi dau speranțe mie.
Ei fac parte din aceea specie vie.
Nu-si pun semne. Semne de întrebare.
Acceptă ce ei sunt si scurta lor plimbare.

De multe ori-s gelos ca lor nu le e frică
că ei isi fac un rost chiar daca rostul strică.
Mă fac mai alb ca negru aceste mici speranțe
Apar in ochii lor ca niste dulci romanțe.

IV Semne

Ei lasa semne-n urma, surpinzător sa vezi.
Credință-n multe lucruri dar n-ai în ce să crezi.
Ei cred in soare, în lună si alte păsări vii
si cred că stele, astrii sunt doar îngeri, copii.

Mă lasă rece a căci irosesc o oră
din firul vietii lor si din sticla incoloră.

Eu am trăit prin multe si timpul meu se duce
Nu mai sunt tânăr eu si are sa se culce
Acesti reci ochii care au stat râzând
La vreo mii de generații ce au venit plecând.