Aceiași castani ne mărgineau cu-amar îndoiala,
fructele lor cădeau ca lovite de-un trăznet.
Culcat între lujerii visului tău,
inundat de-ntristare,
doream o plimbare în doi,
cu soare și flori, cu inimi așezate pe jar.
Din ceruri curgea o ploaie de stele banale,
pe bulevardele de idei circulau versuri rebele,
cu nările adulmecând liniștea,
cercam să rup petale de-adevăr.
Cu-aceleași gânduri am pornit și nava
încercuită-n fum de idealuri.
Culcat în plasa ironiei, cu amar în sete,
beam ultimul pahar
din dulcea otravă de iubiri răzlețe.
Agonic tot căutam atunci
drumul bătut cu pietre de-adevăr,
zadarnic printre forme se deplasau
stelele cugetului sătule de-amintiri,
pe bulevardele de idei circulau versuri rebele
( și nu știam unde-i locul lor),
dar cât de-amar aceiași castani
ne mărgineau îndoiala.