Inima mea e femeie.
Doamne, i-ai dat și organ sexual
ÃŽn orbitele mele,
Și burtă, să rodească în sufletul meu
La bronzata de toamnă cădere de frunză...
Ea, când țintesc, se fecundă
Și pădurile cresc în sufletul meu
Cu o simfonie confuză.
Raze de soare ca ace lascive o dezmiardă
Ea cu plăcere de o secundă
Cu abisul îmi strânge para de lavă
Să ardă.
La naiba, ce viață!
Acoper cu palme de creier,
Lumina blestemată
Omida crepusculară
Străbate prin degete
și-i cântă din greier.
Ea se cuplează cu tot ce-o atinge.
Din distanța norului de iarnă
Ea în mine ninge;
Din ciocnirea cu a timpului fum
Ea îmi umple pieptul cu scrum.
Pe lunecarea vieții cu ochi de muscă
Viermii morții cu pământ mă mușcă
Din fum de tămâie pentru credință
Îmi ivește picioare de pocăință...