într-o zi ai venit în celula mea, speriat, cu o cămașă albastră
fără nasturi, erai numai tu, împins cu forța în tine
nu te-am întrebat nimic, păreai un actor tragic
condamnat pentru un portret fals

uniforma vărgată uneori îți venea bine
erai propriul furt
ți s-a făcut rău, dezintegrat de trecut
medicul ți-a spus să schimbi încăperea

nici nu știu unde, nici nu știu de ce
te-au luat de lângă mine
poate că la radiografie eram înfășurată
de inima ta ca un cordon ombilical

ce vei pune în bagaj, ce vei lăsa în urmă
alcoolizat de iubire

o terapie prin dezbrăcarea de piele

mai primitiv sau mai uman

ce folos că știm același alfabet
mă vei mângâia cu aceleași degete
cu care ai mângâiat baioneta
jocul trebuie întrerupt, o imagine infecundă

la ieșirea din închisoare albisem complet
exact cum mă vezi acum