EXPEDIÞIA


Părea un țărm neexplorat,
cu arbori supli, iubiți de liane,
cu zei pitici cu capul țuguiat,
închiși de bunăvoie în borcane,
cu drumuri care înviau sub pași
și te purtau la întâmplare
printre iluzii de arcași
țintind în discul unui soare,
din ale cărui cioburi scânteioase
se revărsau vezuvii și ape de oglinzi
și te-nghițeau nemărginiri cleioase,
arhitecturi fără pereți și grinzi…
De te-agățai de umbra unei păsări,
golindu-ți oasele de măduva minciunii,
te nimiceau din urmă laseri,
când nu te reteza, frontal, securea lunei

Firul Ariadnei, declarație de intenție
Încerc o posibilă definire a poeziei drept călătorie
fantastică.Cu primele versuri, descindem într-un tărâm
al visului și fanteziei, pe care fiecare îl găsește și
îl explorează singur, și care arată altfel pentru fiecare dintre noi.EXPEDIÞIA este un posibil ghid poetic, care te avertizează că întreprinderea nu este
lipsită de riscuri, căci nu există repere sigure(arhitecturi fără pereți și grinzi),iar în lipsa
unor dotări naturale de orientare ale călătorului
parcursul poate lua un aspect arbitrar și iluzoriu (cu
drumuri care înviau sub pași și te purtau la întâmplare...).În plus,căutarea se desfășoară sub semnul respectării unui ritual(te agățai de umbra unei
păsări,golindu-ți oasele de măduva minciunii),
amenințarea permanentă a tehnicii mereu mai avansate
(marcă a epocii contemporane),și a pericolelor naturale
(semn al prezenței poetului într-o lume ale cărei taine
le tulbură).


AȘ fi recunocătoare editorilor dacă ar publica alături
de poezia EXPEDIÞIA și intenția mea, care pare a nu fi
fost deloc sesizată.Fie și numai pentru a testa răpunsul eventualilor cititori.Mulțumesc.