Curând vor crește mările peste linia cerului, mai
adânc decât genele se risipesc în somn. Cu un răgaz
care nu mai desprinde în nimeni ceasul de piele, se vor
naște toate. Curând apoi, vor desprinde din bărcile de
la mal vor deșira din inelele de ață
- pleșuvul sărut va arde peste toți, roșu amar, dus către
pustiul cerului- o ploaie tăcută de frunze un vârtej
abia simțit, dezlegarea.

Către ei mă duc către ei vâslesc- ca morile vântul;
ploaia în cripta ei, masca pusă pe chip, mâinile rupte.
Curând vor amuți toate.
În lama sabiei, pe coasta-i de jar, marea-i vărsată prea
mult prea sus- în chipul ăsta de cenușă mai pun o umbră
desprinsă din urmă, izlazul în care apele creșteau timid/
cizmele albastre trepiedul de carne pentru vrabia ruptă
din zbor, pelerinele puse să plutească pe 'lac'

- termosul cu cafă și o gură zbârcită îngânând profețiile.

Curând templul va arde, hotarul va pune fedeleș
mâna pe gură: flotila-i închegată în nisip, copilul orfan
care-o întărește cu șipci și lanțuri e murdar în genunchi,
șapca-i de pânză e o linie de conducere ruptă, o ancoră
îmbibată de sare; muzicuța-i tremură ascunsă în mâna
stângă.
Let the shore begin, the blue the trap the camilles , lack
of woods; melting caroussels, fire of wounds, wondering
out where there is any end or where there is any soul
to live, crap all inside as a one hidden breath- curând
templul va arde ca un cărbune, pământurile toate vor
crește în linia cerului, mai adânc decât genele risipesc
somnul cu pungile lor de otravă.