Să te repar cu patentul dezvelit de plastic
- o-napoiere pe genunchi, un bust stropit cu lumina
farurilor; dragostea-i un sânge rupt din venele cele
mai subțiri, fină ca un șarpe de care se freacă și-acum
gleznele ei.
Am pierdut șirul, le tort, n-o să mai ard ca o ascuțitoare
în fitilul creionului- dușul albastru cu care împroșcă palma,
deschizătura dintre lamă și deget.
Am uitat cât port la mine: dedesubturile aurii, piesele de
puzzle umflate de aburi, templul irigat în nas ca un pierce
de argint. Am să mizez pe oasele tale cât o să trec înapoi
de perii înguști cu care mă chemi la tine în fiecare vară.
Zilele nopțile liniștitele, inelul turnat în picior ca un dop
de lună- am să repar și asta. Nu crede în vocea mea topită,
în oamenii care se-nghesuie în urma privirilor mele timide
- am să repar și asta.
Dintre micuțele note pe care ți le-am spus, unul în Do,
La un tifon pus pe rană, piciorul Sol o mână spărgând valul,
marea, învolburând castele de oxigen, împodobiri de alge,
plăgi în călcâi

- stau, am să stau. Liniștea, liniștitele merită să le-ndrept
obrazul cu un patent dezvelit de plastic.