O frunză cade
Purtată de vânt
Și desenează
Curbe curate
ÃŽn aerul rece
De toamnă târzie...
Era iubirea noastră
Fără să poată știe
Că va atinge pământul
MoartăZdrobită de o șoaptă...

S-a-ntors iar la pământ
De care s-a zdrobit
Plângand
O frunză purtată de vânt
Credea că poate să zboare
Fără să creadă că moare
ÃŽn curbe curate
Când este de soartă
Subjugată.

Aș vrea să fie verde iar
Și plină de iubire
Doar pentru mine
O primăvară
Să prindă-n cupa ei
Un strop de rouă
Să fie iar iubirea veche... nouă
Dar tu i-ai dăruit
Doar toamna rece
Și curbele curate...
Pământul ce o așteaptă
Un univers de șoapte
Să fie bucurie
Pentru izvorul... moarte...