Era iubire, dar acum ce-a fost
Ne pare-amăgitor și prea străin;
Acum o lacrimă nu are nici un rost,
Iar sufletu-i sălbatic și hain!

Cînd te-am văzut, în ochii tăi, iubito
Eu am zărit un suflet ce plutea
În marea dragostei, ce încerca s-o-nghită.
Era durerea, ce greu te apăsa.

Eu te-am plăcut, și-ndată ce iubirea
În sufletu-mi pustiu intrase iar,
Am cunoscut ce-nseamnă fericirea
Și am uitat de greu și de amar.

Te-am îndrăgit și te visam aievea,
Și te visez, dar nu e ca atunci.
Și așteptam mereu să vie vremea
Să ne privim nevinovat ca niște prunci.

Mult te iubeam, veneam cu flori la tine
Și te sunam să-ți spun cît te iubesc,
Iar tu spuneai că iar ți-e dor de mine,
Și să mai rabd, căci pot să-nnebunesc.

Iar eu știam că-ți plac mult trandafirii,
Și eu îi adoram, și-acum i-ador.
Și mulțumiri mărețe aduceam iubirii,
Căci sufletul zburînd iubea cu dor!

Era iubire, dar tot ce-a fost atunci
Noi am pierdut, dar nu îmi pare rău,
Căci am scăpat de taine și porunci,
Îți mulțumesc, dar nu mai sunt al tău!