M-am săturat!
Sunt rob al timpului,
Și multe-am îndurat!
M-am săturat
Să fiu neînțeles și criticat,
Să fiu primit, apoi, cu ciudă, alungat!
M-am săturat!
Vreau să trăiesc,
Să fiu aici,
Cu voi, din astă lume,
Cu toate c-am uitat adrese, nume,
Am uitat tot!
Vreai iar să cred în viață!
La naiba, căci nu pot!
Toți m-au ucis, atunci, cîndva,
Cînd încercat-am din țărînă,
Luînd-o și strîngînd-o-n mîină
Să făuresc ceva!
Toți m-au ucis cînd au aflat
Că pot iubi cu-adevărat
M-au omorît din nebunie
Cu gînduri negre și prostie!
M-au omorît.
Acum trăiesc
Doar respirînd cu amintiri,
Hrînindu-mă doar din priviri,
Iubind doar negre rătăciri!
M-au omorît!
De ce eu oare mai trăiesc?
De ce mai pot să te iubesc?
Eu sunt înfrînt!
M-au doborît doar c-un cuvînt!
Cu lacrimi false și minciuni!
Eu i-am crezut – erau nebuni!
Eu i-am crezut căci ei tăceau,
Credeau, iubeau și mai sperau!
M-am săturat!
M-au omorît,
Și-acum din nou am înviat!