scarpin durerea
în rugina-ncrustată pe cer
și spinarea mi-o întind ca o toamnă – smulsă din lacrima ta

dessolzire-n tristețe

cu petale din stâncile inimii mele
bronzează cu iarbă coastele tale
înfipte-n plămânul meu

colțuri de zâmbet
cu noaptea punctată de stele înțeapă
ca stropii acizi în ochii loviți(sparți) de prima daltă a lumiinii
pietrele de pe soare crapă încet
ca pleopa de zori în zi –

poleire a lucrurilor mâncate de întuneric

o radieră trece pe foaia de care-mi lipisem orizontul privirii
aceleași palme la ochii mei
același joc
însă doar degete din măduvă de os
crepusculară sevă eliberată de fosforescența cărnii

căci de setea orbitelor mele carnea spațiului o lăsai devorată
pulsul pașilor de lumină
strâns de subsuorii viselor mele
(se zbătea se zbătea aruncând penele),
iar eu le srângeam cu buciumul mării mele
până când mi-am facut aripi în ceafă
și glezne de puf pe tâmple

dacă însăși căutarea e piele
pe barca ta de piept
atunci inima mea rătăcește în barcă eu