Așa târziu și-atât de frig
parcă-nserarea
toacă vise
pe-un pat de petale
crude;
un coș de muguri
stă așezat în vitrina
tinereții,
ca o rochie de mireasă,
pe care toamna
o îmbracă
din gândurile fiecărui
trecător.
Pe străzi trec ochi închiși
cu fețe-mpânzite
de venele unei frunze
ce-a furat
culorile soarelui.