E toamnă. Pe frunze se scriu stelele reci și sateliții
întorși rotund din orbită
- mizerabilul ocol de găini se mătură de sufletul meu
îmbibat de ceață; am să spun că gustul nu tremură o
clipă în plus, peste pesmetul picioarelor încălțate
în cizme, noroiul care le leagă pe toate.
Îmi rescrie pleoapele mari, pusta din nări, coloritul
roșu al limbii- se lărgesc ferestrele de mâna vântului,
torc pisicile-n grajd, mersul timpului se lipește tot
mai aproape.
Dacă o să vezi că așa-i, că nu-i întrebarea smocul
cărunt din frunte, topit, imag și rece- spicul prins între
dinți cu privirea trează, vasul vechi cu trestie, iarbă și
șofran, fire uscate de bănuți, ace încremenite, te vei
prinde de gura mea cu otrava ascuțită: pumnii strânși
pe robinet, chipul oglindit în chiuvetă, vasele măcinate
de faianță.
Mi le rescrie pe toate- umbră, plămân, viață, mi le
îmnulțește până din două coapse mă ridic subțire; doar
tu vei mai prinde de gura ta păpușa aceasta răsturnată
în cer, îngustă și rece.