Am mers o vreme prin urne de cenușă,
Printre osânde strămoșești
Să cer oaselor ce nu mi-a dat sângele
Și pietrelor să dezlege taina primului cuvânt.



O vreme am rămas pe punți
Când sângerau părinții,palizi printre cruci
Și i-am visat sfârșiți și fără hram,
Trudind mereu întoarceri amânate.
Din cuiul spân al uitării am picurat rugina
Și mi-am umplut paharul cu brațe tremurânde
Să îmi astâmpăr setea de jarul viu al lumii.
Rătăcind prea orb în pântec de clepsidră
Am spulberat nisipul prin mii de geometrii
Ca să-mi primesc botezul pe malul mort al mării
Fără ca vre-o urmă să mă vândă pe arginți.



Mie nu mi-a fost tocmit duhovnic un sihastru soare
Demult învins de lăncierii răzbunării,
Ci doar un Crist ciobit din arse roci barbare
Să îmi pătrunda sfârsitul ce vine din îngheț.