Din nările pegasului ieșeau galaxii
Și atingerea aripilor ne învia universuri
Pe care le refuzai din plete...
Dura zborul nostru de ceva căderi de frunze
În astrala corabie lăsată de zei fără vânturi,
Până când ai imaginat un pegas
Să ne izbăvească de naufragii prin Egipturi...




Eram mai mulți la-nceput,
Dar fiecare poartă de cenușă prin care am trecut
Și-a cerut tributul de aripă.
Spre Soare! Mereu spre Soare!
Strigai din oase către pegasul înfiripat de corabie
Ce ne purta pe lângă rezervații de sfinți,
Pe lângă rezervații de îngeri...



Spre Soare! strigai, refuzand cometele,
Dar când corabia opri la o poartă de cenușă
Mi-am frânt și eu aripa sedusă,
Iar poarta-și cerea tributul de aripă...