lasă-mă să îți scriu n-am cu cine împărți toamna asta
mă apasă cum o cruce devreme strânge
ca o placentă unde s-a copt refuzul cuvintelor
îmbătrânesc mamă
și n-am găsit timp să-mi aștern în ochii tăi pat de puf

mai ții minte noaptea în care mi-ai spus
bine-ai venit acasă copilă
s-au dărâmat în sângele meu toți munții sub care dormeai
ți-am crezut buzele mâinile fierbințeala tăcerii

era iarnă
era iarnă atunci eu miroseam a tren personal și a ger
anii trăiți fără tine pocneau ca o mână de așchii în foc
săpam amândouă tunelul de timp dar el se-ngusta
se-ngusta către mijloc
se făcuse-ntuneric ca-ntru-un pântec steril
Doamne lasă-mă să o nasc eu acum de prea multă vreme așteaptă
și ne iartă nouă greșelile noastre cum și noi
vom ierta…

în astfel de toamne mi te strângi înlăuntru
trecutul rămâne sub praguri și gândul se face nisip
aprind depărtările să fie lumină să îmi dezghețe
cuvântul

bine-ai venit mamă în golul acesta
dă-mi mie haina
ceaiul e cald…