oare aș putea să te iubesc în două dimensiuni
ca pe o icoană?

și dacă i-ar cădea o foiță de aur ar putea deveni un corn al lui noe gemând?

vezi?
dincolo de sticlă chirurgii operează nesfârșitul bâzâit al apelor
și mirosul de camfor
ei sunt fii ai lui noe
odată ajunși la țărm vor despica lemnul în bandaje și fâșii
înălțând o casă
în ea se vor adăposti cohortele de inocenți
gata să incendieze noul paradis

scormonesc pixelii
și îți găsesc o pleoapă
intru în ea ca într-o mare agitată
îmi șoptești din spatele pupilei
sunt aici!
iată-mă!

înaintez prin tine legat de catargul prezentului
prin aorta pe care și columb ar fi ocolit-o

inima ta plutește în derivă
pe ea a mai rămas un chiparos
ieșit din nisipul cald

ești o prințesă în cămașă de noapte
captivă la ultimul etaj al dorului

uneori
lacrimile tale
devin tridimensionale