trosc

din trupul meu fumul iese filiform
cenușa se aruncă în vântul sălbatic

eram frumoasă și dreaptă ca un dulap cu cărți aurii

mă plimbam așa pe arderi de ape
sufletul mi s-a despicat și ai intrat
am cunoscut amorul cadavrelor vii

din unu doi se face strâmt decolorat
păsările cârd ne adorm în sănii
am recunoscut linia luminoasă la primul popas

apropierea celor două guri au luat
forma gutuiului bătrân din curtea poetului
ultima respirație a eliberat un cărbune

trosc

ard zilele și cetățile în care am locuit
un zeu plângăreț și temuta vrăjitoare
lumina mă împarte nopților
să ușurez povara pașilor care nu se mai pot întoarce
din focul nestins






(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)