pășești cu greu târându-ți carnea prin țărână
în iarba uscată ți-ai camuflat durerea
din pieptul tău de lut de mult secat-a mierea
lacrimi rătăcesc spre fluierul din mână

din zdreanța găurită,sfâșiată de vânt
râzând își scoate nasul o brumă bătrână -
aceeași lumină ce îți fusese zână
sub frunze uscate ți-așterne mormânt

porți pe frunte lauri ofiliți de toamnă
stelele presară de-acum numai cenușă
strigând te alungară prinții de la ușă
cu buzele zbârcite îngâni amar din goarnă

în traista jerpelită, triste fărâmi de pâine...
ce tainice cuvinte modelai odată
cum te-asculta vrăjit măreața gloată

genunchii-ți plâng - dar va veni un mâine

ai tăi vor fi codrii în floare primăvara
fulgi de argint ți-or așeza coroane
harpă de aur struni-vei sub balcoane

pe aripi de cocor te vei întinde seara