Aș vrea să mă-nvelesc în tine
cum sâmburele-n piersică se încarnează,
să simt același flux curgând în vine,
și pielea mea pe osul tău cum se așează.


Ș-aceeași inimă în piept s-aud cum bate,
chiar gândul tău să-l pot gândi aș vrea,
să nu mai macin ploi, să-ndur singurătate,
un tot să fim, privirea mea, a ta…

Să fim așa: același fruct pe-o creangă,
același sânge și același vis rebel,
să simt cordonul cozii ce ne leagă,
pe-același gând, și tu, și eu.

Să simt cum mâna ta strivește cerul,
cu degetele mele albe devenite ție,
cum trupul tău reface roșu mărul
pe care mi l-a dat jumate’ mie.

M-aș arunca în ochiul tău bătând în verde,
ca iris să-i devin, lumină vie
lumina lunii ce nu s-ar mai pierde,
ne-ar priveghea în marea nebunie.

Să te aud vorbind prin gura mea,
pe talpa mea să-ți sprijinească pasul,
să nu se știe dacă suntem el sau ea,
la fel să ne măsoare și să ne bată ceasul…