s-au dus și zilele cu soare
când răpus de dogoare
găseai răcoarea
într-un cornet de înghețată.
acum privesc de la fereastră
cum arborilor le cad și ultimile frunze.
mi-e frig, un frig de-mi dârdâie și dinți.
cad vagabonții câini
pe străzile din jur,
sunt congelați.
mă-nbrăc mai gros,
port și căciulă și fular,
de abia aud cum vântul ăsta mă latră monoton.
copacii congelți îmi par mânuțe
ce-mi fac la revedere,
sau poate mă salută,
că doar la primăvară mă vor încânta iar
cu verdele lor de funză .
când soba nu-și scoate fumul
se aude vântul cum
caută focul prin sobă.
se lasă iar cu multe lemne arse,
e frig, afară-i întunecat.