se spuneau multe
dar puține erau acelea care încăpeau
înăuntru
înveșmântate în aură
figurinele de carton
au împachetat oracolul
în mătase
și l-au așezat în vitrină
suprafețele lucioase au ieșit din triunghi
pașii măturați de sinele metalic
au trecut în umbră
amintirea drumului șerpuit
toți urcau frivol prin față
rostindu-și tare la intrare numele
cunoscut de fiecare în parte

nu mai rămânea nimeni în picioare
și numărul creștea mereu
din ce în ce mai multe guri
apăsau pe același cuvânt
făcându-l ușor
de absorbit în plămânul uriaș

cine avea biletul
achitat
intra și ieșea
fără să se atingă măcar o dată

era pierdută de mult amintirea
limbii mecanice
dar spre surprinderea tuturor
secunda din urmă nu a fost a orei