Risipește durerea ce-ți arde în spate lancea
curbată, boldul de crustaceu mânat în larg
- măștile sunt înnegrite cu vopsea.
Se duc ușor perii doamnei în vârstă cu zale
argintii, șerpi tineri, pulbere mâncată în carne.
Stau întrebările ei în jetul fin al soarelui ce-i
curge pe obrajii crestați, piciorul descoperit
pe pulpe.
Risipește, micuță aviatoare, libertatea
cu sprâncenele tale dese- ca elasticul de păr
la încheietură. Îmi tremură spatele încărcat
de ani și dogoarea ce lâncezește înăuntru
- pojghița care încă mă coace în rănile bune
ale scoarței vechi.
Purpurie sunt în firul măduvei, purpurie sunt
în merele ce-mi potolesc și setea și foamea.
Risipește-ți chipul întors către adâncile pietre
sub tine, măștile de început în care (noi) am
strigat aselenizarea lor.