Lacrimile

“Oare de unde vin lacrimile? Din ce colț nebănuit al sufletului încep să curgă micile perle de omenesc și divin?” m-ai întrebat într-o zi, în timp ce stăteai la fereastră, privind visător cum mii de bobițe de ploaie brodau suprafața fină a ferestrelor, altele, mereu altele, multiplicându-se la infinit.

Intrebarea ta era ca o șoaptă, ecou murmurat al gândurilor tale, aproape nerostite de buzele mute, ce ramăseseră ușor întredeschise, luând forma unor întrebări fără răspuns...Privirea ta de atunci, întrebător-rugătoare, mirare dulce de copil, mi-a oprit pentru o clipă răsuflarea și un val de iubire dureroasă a început să îmi curgă prin trup.
Nu am știut să îți răspund, m-am apropiat de tine și ți-am sărutat ochii pe care nu vroiam să-i văd niciodata plânși. Însă o lacrimă, ce se zbătuse încătușată în ochii mei, a alunecat ușor pe obrazul tău. Și atunci ai inteles, fără cuvinte, că lacrimile vin dintr-o iubire atât de mare...că doare.