agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-10-11 | [This text should be read in romana] | Submited by silvia gavrilov Bate-un vânt pe ulicioară peste inima amară, bate-un vânt prin țigănie peste inima pustie, vânt ușor de primăvară cu parfum de domnișoară. Treci vântule fără teamă că nu te mai bagă-n seamă nici-o pirandă-mpudrată cu buzele de mușcată! Poci, tu vântule, să treci, că focul lor n-o să-l seci și nici lacrămile lor după Rică din Obor! Îl făceau toți zurbagiu, dar altul ca el nu știu: ăl mai prima barbugiu, cuțitar, caramangiu, ca un fante de spatiu. Că nu era nici o fată de el neamurezată, nici nevastă cu bărbat să nu-l fi râvnit la pat. Și-avea ochii de migdale de cătau la el cu jale, și-avea ghiersul cântător de cătau la el cu dor, Rică - fante de Obor. Când trecea prin cartier, avea pasul de boier, legănat și nepripit unde se știa iubit. De se lăsa cu bătaie (că avea dușmani o droaie!), atunci o făcea de oaie, că până să scoți cuțitul, el îți și lua piuitul. N-avea pe lume păreche: purta cercel la ureche și-avea degetu-nflorat c-o piatră de matostat. Noaptea, când venea matol, zicea din gură, domol, ca un vânt care se duce în inimă, s-o usuce, ca steaua tremurătoare de clipește-n bolta mare. Uite-l, ăsta era Rică: el de nimeni n-avea frică, de nimeni nu se ferea, cât este lumea de rea! Și cum venea într-o seară senină, de primăvară, un țigan mai mărunțel se tot da pe lângă el: - "Dă, bă Rică, o țigare!" Când căta prin buzunare, parșivul, cu mâna scurtă, i-a băgat cuțitu-n burtă. Rică s-a-ndoit nițel da' l-a muclit pe mișel de-a sunat și baba-n el. Văicăreală mare-n stradă, au dat toți buluc, grămadă: sângele-i curgea șiroi ca apa dintr-un butoi. Toată partea muierească a sărit să-l oblojească, dar el nu vroia deloc; se ținea doar de mijloc și și-a pus o barză-n cioc, a aprins-o și-a zâmbit: - "Ce-o să mor dintr-un cuțit?" Pân' vin ăi de la Salvare, mai poci să trag o țigare!" Așa era Rică - tare. Se cruceau țiganii toți, (mardeiași, giolari și hoți) și țigăncile-nlemnite se tânguiau pe șoptite. Aoleo, ce n-ar fi dat să-l vază pe Rică lat; dar el, drept ca pălimarul, își ținea doar brăcinarul cu o mână, apăsat și umbla în lung și-n lat Rică - fante-njunghiat. Ieșea luna dintr-un nor roșie ca un bujor și bătea un vânt de seară subțirel, pe ulicioară ca un plânset în suspine. Dar Salvarea nu mai vine... Rică s-a lăsat pe vine și s-a-ntins pe îndelete rezimat de un părete. Craii toți, de bucurie, se făceau că îl îmbie: - "Spune bă, tot te mai doare?" El tăcea cu ochii-n zare. - "Vrei Rică, să joci barbutu?" Dar el tot făcea pe mutul. Una, cum dădea să-l frece, a țipat - că era rece! Și când a sosit Salvarea din el mai ardea... țigarea. Bate vânt, lacrimă pică după inima voinică! Plânge-l inimă amară că s-a dus în primăvară ca o apă d-a ușoară și ca fumul de țigară! Cântă-l ghiers și du-l departe pe Rică - fante de Moarte!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy