Mi-am luat o marjă de siguranță
În viața aceasta idolatră,
Să nu iubesc decât o singură dată,
Pentru ca numai astfel
Să pot înșela mereu.

Femeia cu un singur chip
S-a prelins pe podele,
Contopindu-se cu tălpile goale
Și s-a închegat în urme
De isterie dulceagă.
S-a ascuns sub prag
Și a țipat din gurile tuturor
Organelor sale rănite:
Te urăsc!

Nu mai pot fi Corpus
Când urli așa la mine,
Ridică-te de acolo,
Cu ușă cu tot,
Cu pereții ăștia muți
Sau cu mine dacă vrei,
Îți deschid fereastra temerilor,
Nevoia de zbor este doar a ta,
Eu nu-ți mai pot fi aripă,
Nici cădere nu-mi pot fi!

Nu mai sta acolo,
Încolăcită în formă de drac
În agonie surdă
Sub pleoapele mele.
Întunericul cărnii tale
Mă doare prea mult.
Oprește-te!
Lucirea nebunească
A ochilor tăi mă excită
În cel mai straniu fel
În care-ți pot spune,
Fără să mă sufoc,
Te iubesc!