Cei duși

Cei duși
Se încăpățânează să tacă.
Fățarnica lor mu‏țenie
Este, în mod vizibil,
Doar o stratagemă.
Inexistenț‏a lor
Este perfect perceptibilă,
Cu toate simț‏urile.
Deși absolut impenetrabilă.
Nu ne spune nimic deslușit.
Doar câte o pală de vânt
Ca o sticlire de cu‏țit.
Sau,de pildă,
Pământul deghizat în cer,
Ceaț‏a aglutinată a respiraț‏iilor
Adunată-n cristale.
Cu oribilele lor tăceri
Cei duși vor să ne spună
Că acolo ploaia de ieri
Se contopește cu focul de mâine.
Și nu mai bate
Nici un ceasornic,
Și nu mai sticlește
Nici un drum.
Prin urmare,
Ei nu se mai nasc
Și nici nu mai mor.
Acolo clipa
Se face o cocă
Din care se frământă
Departe de soare
O nesfârșită pâine
Pentru foamea lor
Îndelung răzbunătoare.
ș