Nu știu când a trecut atâta vreme
Și nu mai știu, dac-am fost viu sau mort
Trezit mă simt acuma din blesteme
Și gânduri de speranță-n suflet port...

Simt iar privirea ta cum mă-ncalzeste
Și mâna, când mângâi, tresare-ușor
În inimă simt foc ce izbucnește
Din frunze, lemn uscat, aprins de dor...

Revin, încet-încet acum la viață
Și ochii spre lumină îi deschid
Natura și privirea-ți mă răsfață
De mână ia-mă, fiindcă tu-mi ești ghid !

Cuvântu-ți mă răsfață, iar ochi-ți râd, ușor
În șoapte pui tandrețe și sufletu-mi renaște
Și simt în mine, iată, un nebunesc fior
Ce mă indeamn-acuma să vreau a te cunoaște...

Cu greu pun frâu dorinței de-a te cuprinde-n brațe
Și râuri de cuvinte sa-ți susur la ureche
Atâtea am a-ți spune și-atât de-adevărate
Și fericit sunt, iată, că-mi ești suflet-pereche....

Căci mi-ai lipsit...și-n neguri acum de mult apuse
Nu vreau nici chiar în joacă, vreodată să revin
Să dăm uitării totul, iar vorbele nespuse
S-aducă fericirea, cu dor, sărut, suspin....