Nemărginirea toată în pulberea luminii
Și-a risipit comoara de valuri suverane,
Îmbrățișând făptura de piatră a simțirii
Cu aripi largi de ceață văzute din suave
Cetăți neîntinate de gânduri împietrite
Pe culmi de cristaline coloane de granit
Ajunse la lumină din hăuri adormite
De mii de ani sub pașii poetului venit
Să cânte ca o floare ce-și 'nalță-n primăvară
Aromele pătrunse de focul neaprins
La cumpăna durerii, în liniștea de seară,
Pentru-a gusta din cerul mereu de neatins...

Cârlibaba, 11 octombrie 2008