fibra lemnului e credință trup de femeie vibrând amândouă
te faci că nu pricepi sau chiar nu
atât de

fragilă
se mlădiază se întărește cu fiecare cerc atins
ia aminte la îmbinarea celor două bucăți

sinceră
strălucește se dezvăluie prin anumite nuanțe
la perfecta lor alunecare și oprire una față de alta

intimă
prin căldura și umplerea trupului și minții
cea verticală suficient de bine înfiptă în pământ

cuprinzătoare
prin înțeles și palme prinse-n mângâieri
orizontala să facă o linie continuă cu cerul

mânuitoare de scut și născătoare pentru noi născătoare de scut și mânuitoare pentru noi

fără credință nu te apropia de mântuire
fără femeie nu te apropia de iubire

ce ți-a spus încheietura o doare fluierul spart al piciorului
a gemut când i-ai înfipt sulița în sânul altar
și-a oftat iubirea cu capul îndreptat spre tine
ți-a strigăt șoapta aceea unică izbucnind din vintre

îmi pare rău nespus de rău dar eu nu am părăsit niciodată pe nimeni