nu m-a părăsit niciodată
numai el știe cât sunt nopțile de lungi
îmi pășește înainte și se întinde
să calc pe el
să nu simt
cât de rece
este pământul dintre noi fără aceste gesturi mărunte

de fapt
la priveghi
viii nu stau cu mortul ci cu ei înșiși

lumânări mincinoase - strălucirea nemărturisită
a ochilor de a doua zi
mâine când ploaia aceasta păstoasă
îi va îndestula pe ai lor de carne tocată

de ce-mi arunci zgârciurile înaintea pomenirii
doar ele știu
de cât timp șade în genunchi mâna de scris
- ciungule! ciungule! mă strigă poeții morți
cerșindu-mi numele fără lețcaie

când am plecat împreună de-acasă
am rostit în același timp: Tu
ești spatele –
s-a spart un drac
sau nu s-a spart nimic
dar ne-a fost frig din ce în ce mai frig
de parcă toți copacii se îngropau în aer

le-am dat cămașa mea pielea mea
să nu se poată spune:
AcestA a avut inima îmbrăcată pe dos
AcelA fiindu-și