agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-03 | [This text should be read in romana] | Submited by jkloungsuh
Nu, a ta moarte nu-mi folosește;
Nu astă jertfă eu n-am dorit; Dă-mi numai pacea care-mi lipsește, Pacea adâncă ce mi-ai răpit. Ia-mi suferințe aspre, turbate, De adânci chinuri veșnic izvor, Zile amare, nopți tulburate, Pline de tine, de-al meu amor. În zadar ochii-ți arăt iubirea Ce ești departe de-a o simți; În zadar chipu-ți poartă mâhnirea, Umbra durerii, ce m-amăgi. Sub astă mască văz bucurie, Văz mulțumirea-ți să pătimesc, Și orice-ai zice, vei ca-n vecie Ceas de odihnă să nu găsesc. Cunosc prea bine a mea greșeală, Dar cunoștința nu m-a-ndreptat, Căci a mea soartă, tristă, fatală, Zâmbirii tale pradă m-a dat. Astfel în crânguri o păsărică Aude-aproape un ciripit, Zboară îndată, și fără frică Lângă colibă ea s-a oprit. Privește,-ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins Se-nchide... roabă ea se găsește; Un glas s-aude zicând "team prins". Și vânătorul ce imitează Pe frunzuliță un glas străin, De vicleșugu-i se îngâmfează, De bucurie el este plin. O! câte lupte, câte suspine, Tăcuta noapte n-a ascultat; Câte pustiuri de groază pline A mea durere n-a vizitat! M-a văzut șoimul pe-nalta stâncă, A cărei vârfuri s-ascund în nori, Și al lui țipăt în valea-adâncă S-a-ntins departe plin de fiori. Dar nici pustiul, nici depărtarea, Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte, Tremurând, fruntea-mi am rezemat. Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește, Focul din sânu-ți arde în ea. Fierul cel roșu, care-l apasă Mâna cruzimii pe-un osândit, Mai adânci urme nici el nu lasă, Decât minutul acel dorit. A mea durere trecut nu are; Ea nici va crește, nici va scădea; Și fericita, dulce uitare Ce crezi că cearcă inima mea E c-acea tristă, vie tăcere, Care domnește după război Pe-un câmp de groază și de durere, De morți, de chinuri și de nevoi: Unde un tată pe un fiu plânge, Unde nădejdea toată-a-ncetat, Unde se-nalță un fum de sânge, Ca blestem jalnic și necurmat. Mai mult d-atâta nu poți a face: Asta e soarta ce mi-ai gătit, Singurul bine, singura-mi pace, După amorul ce-am suferit.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy