prietene! pământul nu ne-ncape
iar panegiricele au miros de chin
ai luat din viața noastră jumătate
și chiar și ultimul pahar cu vin

ți se rostogolesc în păsări ochii
lumina înverzește și te cred
descumpănit în inimă cu dalta
scoțând pe gură muște de oțet

dar îmi tresare-un braț întâi
mă conturează pleoapa în oglindă
un lazăr beat pătrunde-n ridicare
în lațul care-l spânzură de grindă

[…]

era lumină încă dar târziu
desenam tăcerea în cărbune
planetele cădeau împrăștiat
precum neînțelesul dintre rune
druizii îngropau în inimi scoici
cu sângele întors spre templu
m-am dat în spate universu-ntreg
din mine-afară să contemplu

în stonehenge oamenii de rând
nu vin pe lume – se ascund!