Același vechi pian
Pe care-ai stat întinsă,
Când ți-am cântat romanța de adio...
Aceeași încăpere,
Ce cu lumina stinsă
Þi-acoperea privirea
Lăsându-te cuprinsă
De cântecul pelagic
Al marilor iubiri...
Aceeași stea polară
Ce-ți îneca puterea de a spune nu,
Te-așteaptă de atunci...
Și scaunul pe care-ai stat doar tu,
Și ceașca din care ți-ai sorbit cafeaua
Și eu...și gândul meu
Și sufletu-mi pustiu
Te roaga să te-ntorci.
De ce nu vii?
De ce nu vrei să mi te-arunci
În brațe iar, ca altă dată?
...Și să-mi oferi iubirea-ți toată
Cum inocent făceai cândva,
Întinsă pe un vechi pian, ce îți cântaâ
Romanța de adio?!...