Sub vălul greu al
propriei mele lașități,
te-am ascuns iubire bine.
Te-am ascuns și te-am pierdut
ca pe-un vis de clopot mut.
Și de ce acum țâșnești
cu flori albe din povești?
Oare nu știi tu iubire
că ești spin în devenire?
Și nu știi că viața-i dură
când iubești fără măsură?
Treci înapoi și-nchide bine
iar zăvorul după tine.
Pasul tău o să mă doară
pân' ce mă voi naște iară,
Și apoi iar te-oi uita
sub vre-o lașitate grea.

(thanks de atenționare Ș))