Nesigur călăreț
pe ultimele lui rotunjimi,
soarele îmi face semn
să mă dau la o parte.
Repede se izbește de acoperiș
și este noapte.
Adorm ca un cioban
cu urechile ciulite
în mijlocul turmei sale.
Veioza, dulapul, umerașele,
covorul, măsuța,
scrumiera, coșul cu
trei mere ascultătoare.
Ai ajuns pe aproape
și îți treci palma
peste iarba și luna
din poiana Veserișului
unde ne-am jucat cu Mariana
de-a logodna.
Ocolești cele două statui de aur.
Mă trezesc
lipit cu spatele
de credinciosul meu câine:
Radioul ce latră...