"a fost odata",
ce inceput frumos,ce iluzie minunata,
inceput de poveste optimista cu un final fericit,
nu si la mine se pare,la mine s-a ferit ,
s-a ascuns dupa stropi de speranta,dupa trepte,
dupa o realitate,un destin ce nimeni nu poate sa-l indrepte,
dupa pacate insirate unul cate unul cu neoprire,
adanc inca imi mai vad patima in privire,
te vad pe tine stand ca o perdea alba extraordinara,
iar eu te-am impachetat si te-am aruncat afara,
te-am luat si te-am spalat din nou cu lacrimi murdare,
stiind ca tu,dalba perdea,esti singura mea alinare,
in acest des,etern univers nemarginit si gol,
imi iau un scop si incerc sa fiu domol,
dupa ce?dupa un trist moment care se extinde in saptamani,
iar ochii deschid vesnicele fantani,
pentru ce te intreb gest facut fara de cugetare,
pantru o alta speranta de alinare?
pantru un repros,un urlet de ura ce m-a cuprins ca o funie de gat,
nu e aer,nu e loc,nu e iluzie,doar iubire,atat,
in colt stau singur si nu pot sa ma desprind de ganduri,amintiri,
miraculoasele si cutremuratoarele priviri,
doua smaralde ce ma privesk si ma pierd in tacere,
ma pierd in tine,in noi,in aidere,
amintiri,o doamne scapa-ma de aceasta povara,
ma chinuie si imi da inima afara,
imi umple sangele tot cu venin si oftat,
sentimentele pe care tu ai uitat si nu le-ai luat,
inca imi mai amintesc monetele ce sapa in gandul meu cu sete,
o inima ce sangereaza lasand pe albul timp urme de pete,
nu mai are rost,nu gasesc scop de a mai ramane aici,
la mine nu o sa mai vi,te-am daramat si nu te mai ridici,
de ce sa vi oare?de ce sa iti faci singura rau?,
de ce sa pui acid pe suflet,inima si pe destinul tau?,
nu este drept,nu e de merit pentru tine,nu vad scopul acestei fapte,
insa iubirea nu e exprimata prin vorbe sau soapte,
ci prin fapte care sar ca o scanteie din senin,
actionam fara sa stam si sa gandim,
fara sa ne uitam in spate gandindu-ne ca poate vom regreta,
insa fapta nu mai poate astepta,
cat de naivi putem fi doamne,cat de naiv poate fi sufletul de om,
crezand ca din graunta se v-a face pom,
e greu de acceptat imaginea ce este dedusa in minte,
cum veninul patrunde in tine si ea nu simte,
nu poate deuce durerea ce o induri acum,
deoarece ea e cu totul pe alt drum,
ea plange ingandurata de durerile sale propii doar,
si da la oparte destinul meu amar,
nu sta sa se gandeasca dar in acest mic loc,
plang eu inca si o iubesc cu foc,
stau si ma uit in sus sperand,
alinarea,apa peste foc,stau....asteptand.