Tu dragoste nemuritoare,eternă flacără pustie
Ce-aprinzi sufletele...de supărare și de bucurie
Ce-ncerci să pui asupra mea?
Stăpânirea ta barbară...
Ce mă subjugă și îmi ia
Și gura ei amara.
Ce sunt eu pe-această lume?
Nimic...nu pot,căci m-am născut
Un muritor ce incă-și pune...
Speranța într-un vis pierdut.
Observatorul de pe lună-mi spune
Pământul se-nvârte tot mai greu
Și soarele mereu apune...
Și nici o umbră în spatele meu.
Du-mă departe fă-mă să uit de mine
Supararea mă omoară și-mi tot vine
Să plang...pentru că sunt nebuni,
Ce se pierd și n-ai cum să-i mai aduni.
Flacără ce arzi, te rog nu mă uita
Și usucă lacrimile ce mă scurg
Redă-mi speranța și fă-mă s-o iubesc
N-am știut că tu ești freamătul ceresc
Din care mă nasc,trăiesc și pier
Din care m-aprind,mă sting și-n fum mă pierd.
Existența mea-i un gest al unei mâini
Ce se pierde-n voci și timp
Printre statui reci din Olymp
Fără sens,doar din instinct.
Mă-ntreb acum observator fiind,
De ce vor toți un singur lucru
Și-n zale negre tot se prind
Modelând singurătatea-n cupru.
Am o minte-nbătrânită
Judec totul încet și în surdina,
Cu barbia sprijinită...
Pe-un pod de palmă,fără vină
Nu am un condamnat,
Nu vreau finalul unui rezultat
Doar o flacără-n fundal
Privind-o de pe primul stal.