Oamenii se-ntrepătrund cu marea
Sub spiritul rece al toamnei,
Pe țărm se scriu povești,
Din veacuri nescrise.

Eu egală, rocă și-n neștire pe un pământ buimac.

Uneori nu mai simt,
Alteori, te iubesc comun,
La fel ca pe hrana zilnică impusă de natură,
iar nimfele existenței mele lângă tine
mă răscolesc cotidian.
Undeva, în vis, Inexistentul,
mă așteaptă cu petale vii în așternut…
Realitatea mea este formată,
însă, din reci bucăți de rocă
și sfârșitul perpetuu al unui și alt început…