plângea pe marginea albă de viață
pe hârtie creponată
fără lacrimi
cădeau acoperișuri, țigle
glisare surdă în alb-negru

făcea cu mâna
cred
îmi făcea semn
în fața ferestrei
ningea în alb-negru

s-a întors peste mine
peste întuneric

am căzut prin strada mare
smoala pufoasă și roz
am trecut de păduri
auzeam lupii

înainte de trecerea pragului
vocea ei
fii atentă la lupi
vin
prin
gaura cheii


în fața vitrinei cu ascuțitori de plastic
în colțuri aceleași muște moarte încălzeau suflete

între pian și pat
plânge
fără lacrimi
să nu se umfle parchetul
șoptește
silabe în alb-negru
le strâng la piept
uite
le ascund în păr

respiră în șoaptă
noapte de noapte
pe marginea creponată a vieții
atentă la parchet și gaura cheii