Locuia în lacrimă.
Se îndrăgostise de fundalul negru
în care-și încrusta mirarea,
așteptând aurora...
Alungită, se strecură pe sub pleoape
se adună lent din echivocul
tăcerii năpădite de alge,
și brusc, se rostogoli în iarbă,
se îmbrăcă în frunze și mușchi verzi,
se umplu de mireasma pământului reavăn...
Tresări mângâiată de-o rază,
sorbită de ea, înainte să bage de seamă,
furată de ochiul albastru.
Ascunsă în irisul lui,
se-mbăie în toate culorile
se lăsă apoi ușor, pe-o aripă,
pe o pană desprinsă,
pe-un val…
și dispăru în scoica unui vers.