Cu zâmbete hoinare și gesturi cam flămânde,
cu sufletul stâlcit între amintiri mărunte,
cu dor de neștiut pe aripi de visare,
cu-un gând pripășit adunat în nepăsare...
așa te-am întâlnit...Și tot s-a transformat:
a inimii zvâcnire alunecă-n păcat...
Și de-aș uita de mine macar pentru-un minut,
minutu'veac să-mi fie și-atunci să te sărut.
La margini de porniri spre cruda realitate,
mă-mpiedic în trecut ,în ale mele fapte!
Și totul se înnoadă greșit în mintea me;
și dulce-i amintirea ce-atâta mă durea!
Mai sper în tot ce-i bun și cred că n-am scăpare...
Chiar dacă e greșit și sufletul mă doare!
Mai cred în pasiuni,iubiri adevărate,
chiar dacă cresc în mine iluzii spulberate...
Mai am un strop de pace când te chem lângă mine
și totul e sublim și-n jur numai enigme.
Am strâns roadele atâtor dezamăgiri...
Și-acum apun în mine trufașele porniri!
Mai spune-mi încă o dat' că simți la fel ca mine;
în fraze nerostite și poate cred în tine!
Și dacă am să mă pierd la margini de hotar,
ai să-mi mai stai de veghe ,tu suflete hoinar?
Și dacă-mi ești străin,de ce te simt așa?
Aproape-n gândul meu,dorit de inima mea?